Articolul 9
Porunca a noua


Să nu pofteşti casa aproapelui tău. Să nu pofteşti femeia aproapelui tău, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui, şi nimic din ceea ce este al aproapelui tău (Ex 20, 17)

Oricine priveşte la o femeie dorind-o a şi săvârşit adulter cu ea în inima sa (Mt 5, 28).

2514. Sfântul Ioan distinge trei tipuri de poftă sau concupiscenţă: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii240. În tradiţia catehezei catolice, porunca a noua interzice pofta trupească, iar a zecea, pofta după bunurile altora.

2515. "Concupiscenţa", în sens etimologic, poate desemna orice formă vehementă de dorinţă omenească. Teologia creştină i-a dat sensul special al mişcării apetitului sensibil care se opune lucrării raţiunii omeneşti. Sfântul Apostol Paul o identifică cu revolta "cărnii" împotriva "spiritului241". Ea vine din neascultarea primului păcat242. Dereglează facultăţile morale ale omului şi, fără a fi în sine o greşeală, îl înclină să săvârşească păcate243.

2516. În om, pentru că este o fiinţă compusă, spirit şi trup, există deja o anumită tensiune, se desfăşoară o anumită luptă de tendinţe între "spirit" şi "carne". Dar această luptă aparţine de fapt moştenirii păcatului, este o consecinţă şi în acelaşi timp o confirmare a lui. Face parte din experienţa zilnică a luptei spirituale:

Pentru Apostol, nu se pune problema discriminării şi condamnării trupului, care, împreună cu sufletul spiritual, constituie natura omului şi subiectivitatea persoanei; el vorbeşte, dimpotrivă, despre fapte, sau mai degrabă despre dispoziţii permanente – virtuţi şi vicii – bune sau rele din punct de vedere moral, care sunt rezultatul supunerii (în primul caz) sau al împotrivirii (în al doilea caz) faţă de acţiunea mântuitoare a Duhului Sfânt. De aceea, Apostolul scrie: "Dacă trăim prin Duh, să şi umblăm în Duh" (Gal 5, 25)244.


I. Purificarea inimii

2517. Inima e sediul personalităţii morale: "Din inimă vin urzirile de rele, omorurile, desfrânările şi adulterele" (Mt 15, 19). Lupta împotriva poftei trupeşti trece prin purificarea inimii şi practicarea cumpătării:

"Păstrează-te în simplitate, în nevinovăţie, şi vei fi ca pruncii care nu cunosc răul ce pustieşte viaţa oamenilor245."

2518. A şasea fericire proclamă: "fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5, 8). "Cei curaţi cu inima" sunt aceia care şi-au acordat inteligenţa şi voinţa cu exigenţele sfinţeniei lui Dumnezeu, mai ales în trei domenii: iubirea246, curăţia sau corectitudinea sexuală247, dragostea de adevăr şi dreapta credinţă248.

Credincioşii trebuie să creadă articolele Simbolului "pentru ca, crezând, să asculte de Dumnezeu; ascultând, să trăiască aşa cum se cuvine; trăind cum se cuvine, să-şi purifice inima şi, purificându-şi inima, să înţeleagă ce cred249."

2519. Celor "curaţi cu inima" le este făgăduit că-l vor vedea pe Dumnezeu faţă în faţă şi că-i vor fi asemenea250. Puritatea inimii este condiţia prealabilă a viziunii. Încă de acum, ea ne dă să vedem lucrurile în lumina lui Dumnezeu, să-l primim pe celălalt ca pe "aproapele"; ea ne îngăduie să percepem trupul omenesc, al nostru şi al aproapelui, ca pe un templu al Duhului Sfânt, o manifestare a frumuseţii divine.


II. Lupta pentru puritate

2520. Botezul conferă celui care îl primeşte harul purificării de toate păcatele. Însă cel botezat trebuie să continue să lupte împotriva concupiscenţei cărnii şi împotriva poftelor dezordonate. Cu harul lui Dumnezeu, el ajunge la puritatea inimii:

Credem că înfrânarea e în puterile noastre, puteri pe care nu ştiam să le am, căci eram atât de prost încât nu ştiam că nimeni nu poate fi înfrânat dacă nu-i dai Tu (...). De bună seamă mi-ai fi dat dacă aş fi bătut la uşa urechilor tale cu suspinul meu lăuntric şi cu credinţă tare aş fi aruncat asupra ta grija mea252.

2521. Puritatea cere pudoare. Aceasta e o parte integrantă a cumpătării. Pudoarea ocroteşte intimitatea persoanei. Ea constă în refuzul de a dezvălui ceea ce trebuie să rămână ascuns. Este orânduită în vederea curăţiei, a cărei delicateţe o atestă. Călăuzeşte privirile şi gesturile conform cu demnitatea persoanelor şi a unirii lor.

2522. Pudoarea ocroteşte misterul persoanelor şi al iubirii lor. Ea invită la răbdare şi la moderaţie în relaţiile de dragoste; cere să fie împlinite condiţiile de dăruire şi angajare definitivă dintre bărbat şi femeie. Pudoarea este modestie. Ea inspiră alegerea îmbrăcăminţii. Păstrează tăcerea sau rezerva acolo unde transpare riscul unei curiozităţi nesănătoase. Devine discreţie.

2523. Există o pudoare a sentimentelor, ca şi a trupului. Ea protestează, de pildă, împotriva expunerii trupului uman în funcţie de o curiozitate bolnavă, în anumite reclame şi publicaţii, sau împotriva solicitării făcute de anumite mass-media de a merge prea departe în revelarea unor confidenţe intime. Pudoarea inspiră un mod de a trăi care îngăduie rezistenţa la solicitările modei şi la presiunea ideologiilor dominante.

2524. Formele pe care le îmbracă pudoarea variază de la o cultură la alta. Totuşi. ea rămâne pretutindeni presimţirea unei demnităţi spirituale proprii omului. Se naşte prin trezirea conştiinţei subiectului. A forma pe copii şi pe adolescenţi la pudoare înseamnă a-i trezi la respectul faţă de persoana umană.

2525. Puritatea creştină cere o purificare a climatului social. Ea pretinde de la mijloacele de comunicare socială o informaţie care să fie atentă la respect şi la moderaţie. Puritatea inimii eliberează de erotismul difuz şi îndepărtează de spectacolele care favorizează exhibiţionismul şi iluzia.

2526. Aşa-zisa permisivitate a moravurilor se bazează pe o concepţie eronată asupra libertăţii umane; pentru a se construi, aceasta trebuie să se lase mai întâi educată de legea morală. Trebuie să li se ceară celor răspunzători de educaţie să ofere tineretului un învăţământ plin de respect faţă de adevăr, faţă de calităţile inimii şi faţă de demnitatea morală şi spirituală a omului.

2527. "Vestea cea Bună a lui Cristos reînnoieşte necontenit viaţa şi cultura omului căzut; combate şi îndepărtează erorile şi relele izvorâte din mereu ameninţătoarea seducţie a păcatului. Ea purifică şi înalţă fără încetare moravurile popoarelor. Prin bogăţiile de sus, ea dă rodnicie din interior calităţilor spirituale şi înzestrărilor fiecărui popor şi fiecărei epoci, le întrezăreşte, le completează şi le reface în Cristos253."

PE SCURT

2528. "Oricine priveşte la o femeie dorind-o a şi săvârşit adulter cu ea în inima sa" (Mt 5, 28).

2529. Porunca a noua pune în gardă împotriva poftei sau concupiscenţei trupeşti.

2530. Lupta împotriva poftei trupeşti trece prin purificarea inimii şi practicarea cumpătării.

2531. Puritatea inimii ne va da să-l vedem pe Dumnezeu: ea ne dă încă de pe acum să vedem orice lucru în lumina lui Dumnezeu.

2532. Purificarea inimii cere rugăciune, practicarea curăţiei, puritatea intenţiei şi a privirii.

2533. Puritatea inimii cere pudoare, care este răbdare, modestie şi discreţie. Pudoarea ocroteşte intimitatea persoanei.

Note

Pagina anterioară Pagina următoare