Articolul 10
Porunca a zecea
Să nu pofteşti (...) nimic din ceea ce este al aproapelui tău (Ex 20, 17). Să nu doreşti nici casa lui, nici ogorul lui, nici slujitorul sau slujnica lui, nici boul sau măgarul lui şi nimic din ce este al lui (Dt 5, 21).
Unde este comoara ta acolo va fi şi inima ta (Mt 6, 21).
2534. Porunca a zecea o dublează şi o completează pe a noua, care se referă la concupiscenţa trupului. Ea interzice poftirea bunului altuia, rădăcină a furtului, a jafului şi a fraudei, pe care le interzice porunca a şaptea. "Pofta ochilor" (1 In 2, 16) duce la violenţa şi nedreptatea oprite de porunca a cincea254. Cupiditatea, ca şi desfrânarea, îşi află originea în idolatria interzisă în primele trei prescripţii ale Legii255. Porunca a zecea se referă la intenţia inimii; împreună cu a noua, rezumă toate preceptele Legii.
I. Dezordinea poftelor
2535. Apetitul sensibil ne înclină să dorim lucrurile plăcute pe care nu le avem. De exemplu, să dorim să mâncăm când ne e foame sau să ne încălzim când ne e frig. Aceste dorinţe sunt bune în sine; dar adesea nu păstrează măsura raţiunii şi ne îndeamnă să poftim pe nedrept ceea ce nu ni se cuvine şi aparţine sau este datorat altcuiva.
2536. Porunca a zecea interzice aviditatea şi dorinţa de a-şi însuşi fără măsură bunurile pământeşti; ea opreşte cupiditatea dereglată, născută din patima nestăvilită după bogăţii şi după puterea lor. Interzice şi dorinţa de a săvârşi o nedreptate prin care s-ar aduce o daună aproapelui în bunurile sale vremelnice:
Când Legea ne spune: "Să nu pofteşti", ea ne spune în alte cuvinte să ne îndepărtăm dorinţele de tot ce nu e al nostru. Căci stă ascunsă în noi o sete după bunul aproapelui, nemărginită, fără sfârşit şi niciodată sătulă, după cum e scris: "Avarul nu se va sătura niciodată de bani" (Sir 5, 9)256.
2537. Nu este o încălcare a acestei porunci dorinţa de a dobândi lucruri ce aparţin aproapelui, cu condiţia să fie prin mijloace drepte. Cateheza tradiţională indică realist "pe aceia care au cel mai mult de luptat împotriva poftelor lor păcătoase" şi care trebuie, deci, "îndemnaţi cel mai mult să respecte acest precept":
Negustorii care doresc lipsa sau scumpetea mărfurilor, pe care îi supără când văd că nu sunt singuri ca să cumpere şi să vândă, ceea ce le-ar permite să vândă mai scump şi să cumpere mai ieftin; cei care doresc ca semenii lor să se afle în mizerie pentru ca ei să realizeze profit, fie vânzându-le, fie cumpărându-le; (...) medicii care doresc să apară boli; oamenii legii care doresc să fie cât mai multe procese şi litigii... 257.
2538. Porunca a zecea cere izgonirea invidiei din inima omului. Când profetul Natan a voit să-i trezească regelui David căinţa, i-a povestit istoria săracului care nu avea decât o oiţă, la care ţinea ca la copilul lui, şi a bogatului care, deşi avea o mulţime de turme, îl invidia pe sărac şi până la urmă i-a furat oiţa258. Invidia poate duce la cele mai mari nelegiuiri259. Prin invidia diavolului a intrat moartea în lume260.
Ne războim unul cu altul şi invidia ne înarmează unii împotriva altora (...). Dacă toţi se înverşunează astfel să clatine Trupul lui Cristos, unde vom ajunge? Suntem pe cale să slăbim Trupul lui Cristos (...). Spunem că suntem mădularele aceluiaşi Trup şi ne sfâşiem ca fiarele261.
2539. Invidia este un viciu capital. ea constă în tristeţea încercată în faţa bunului altuia şi în dorinţa nestăpânită de şi-l însuşi, fie şi pe nedrept. Când ea doreşte un rău grav aproapelui, este păcat de moarte:
Sfântul Augustin considera invidia "păcatul diabolic prin excelenţă262". "Din invidie se nasc ura, clevetirea, calomnia, bucuria pentru răul altuia şi neplăcerea pentru bunăstarea lui263."
2540. Invidia reprezintă una din formele tristeţii şi deci o refuzare a iubirii; cel botezat va lupta împotriva ei prin bunăvoinţă. Invidia vine adesea din orgoliu; cel botezat se va desprinde să trăiască în umilinţă:
Aţi vrea să-l vedeţi pe Dumnezeu preamărit prin voi? Atunci bucuraţi-vă de înaintarea fratelui vostru şi astfel Dumnezeu va fi preamărit prin voi. Dumnezeu va fi lăudat – se va spune – pentru că slujitorul său a putut birui invidia punându-şi bucuria în meritele altuia264.
II. Dorinţele Duhului
2541. Economia Legii şi a harului întoarce inima oamenilor de la cupiditate şi invidie: o îndreaptă spre dorirea Binelui Suprem; o deschide spre dorinţele Duhului Sfânt, care îndestulează inima omului.
Dumnezeul făgăduinţelor l-a avertizat dintotdeauna pe om împotriva seducţiei a ceea ce, încă de la începuturi, apare "bun de mâncat, plăcut la vedere şi vrednic de dorit" (Gen 3, 6).
2542. Legea încredinţată lui Israel nu a fost niciodată suficientă pentru a-i îndreptăţi pe aceia care îi erau supuşi; ea a devenit chiar instrumentul "poftei265". Neconcordanţa dintre voinţă şi faptă266 arată conflictul între Legea lui Dumnezeu, care este legea minţii" şi altă lege, "care mă face robul legii păcatului şi care e în mădularele mele" (Rom 7, 23).
2543. "Acum fără lege s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu pentru care dau mărturie Legea şi Profeţii, dreptatea lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos pentru toţi cei care cred" (Rom 3, 21-22). Aşadar, creştinii "şi-au răstignit trupul cu patimile şi poftele lui" (Gal 5, 24); sunt călăuziţi de Duhul267 şi urmează dorinţele Duhului268.
III. A fi sărac cu inima
2544. Isus le cere ucenicilor săi să-l prefere faţă de tot şi de toţi şi le propune "să se lepede de tot ce au" (Lc 14, 33), de dragul lui şi al Evangheliei269. Puţin înainte de pătimirea lui, le-a dat ca exemplu pe văduva săracă din Ierusalim care, din sărăcia ei, a dat tot ce avea pentru trai270. Porunca dezlipirii de bogăţii e obligatorie pentru a intra în Împărăţia cerurilor.
2545. Toţi creştinii trebuie "să se străduiască să-şi orienteze corect înclinările, ca nu cumva folosirea lucrurilor acestei lumi şi alipirea de bogăţii împotriva spiritului sărăciei evanghelice să-i împiedice de la urmărirea iubirii desăvârşite271".
2546. "Fericiţi cei săraci în spirit" (Mt 5, 3). Fericirile revelează o ordine a fericirii şi a harului, a frumuseţii şi a păcii. Isus proclamă bucuria celor săraci, a cărora este de pe acum Împărăţia272:
Cuvântul numeşte "sărăcie în spirit" umilinţa de bunăvoie a spiritului omenesc şi renunţarea lui; şi Apostolul ne dă ca exemplu sărăcia lui Dumnezeu spunând:"s-a făcut sărac pentru noi" (2 Cor 8, 9)273.
2547. Domnul îi mustră pe cei bogaţi pentru că îşi găsesc mângâierea în belşugul avuţiilor (Lc 6, 24). "Cel trufaş caută puterea pământească, iar cel sărac în spirit caută Împărăţia cerurilor274". Abandonarea în grija Providenţei Tatălui din ceruri eliberează de neliniştea pentru ziua de mâine275. Încrederea în Dumnezeu dispune pentru fericirea celor săraci. Ei îl vor vedea pe Dumnezeu.
IV. "Vreau să-l văd pe Dumnezeu"
2548. Dorul după fericirea adevărată îl eliberează pe om de ataşamentul nemăsurat faţă de bunurile acestei lumi, pentru a avea împlinire în vederea şi fericirea lui Dumnezeu."‘Făgăduinţa de a-l vedea pe Dumnezeu întrece orice fericire. În Scriptură, a vedea înseamnă a poseda. Cine îl vede pe Dumnezeu a dobândit toate bunurile care se pot închipui276."
2549. Poporului sfânt îi rămâne să lupte, întărit de harul de sus, spre a dobândi bunurile făgăduite de Dumnezeu. Pentru a-l poseda şi a-l contempla pe Dumnezeu, creştinii îşi mortifică poftele şi biruie cu harul lui Dumnezeu atracţiile plăcerii şi ale puterii.
2550. Pe această cale a perfecţiunii, Duhul şi Mireasa cheamă pe oricine îi ascultă277 la comuniunea desăvârşită cu Dumnezeu:
Acolo va fi slava adevărată; nimeni nu va fi lăudat din greşeală sau din linguşire; adevăratele onoruri nu vor fi nici refuzate celor care le merită, nici acordate celor nevrednici; de altfel, nici un nevrednic nu le-ar putea pretinde, de vreme ce nu va fi primit decât cine e vrednic. Acolo va fi pacea adevărată, unde nimeni nu va suferi împotrivire nici de la sine însuşi, nici de la alţii. Răsplata virtuţii va fi Acela care a dăruit virtutea şi s-a făgăduit pe sine însuşi ca răsplata cea mai bună şi cea mai mare: "Eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul meu" (Lev 26, 12)... Aceasta o spun şi cuvintele Apostolului: "Pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi" (1 Cor 15, 28). El însuşi va fi ţinta dorinţelor noastre, El, pe care îl vom contempla fără sfârşit, îl vom iubi fără săturare, îl vom lăuda fără oboseală. Acest dar, această bucurie, această îndeletnicire va fi cu siguranţă comună tuturor, precum este şi viaţa veşnică278.
PE SCURT
2551. "Unde este comoara ta acolo va fi şi inima ta" (Mt 6, 21).
2552. Porunca a zecea interzice cupiditatea dereglată, născută din patima nestăvilită după bogăţii şi după puterea lor.
2553. Invidia este tristeţea încercată în faţa bunului altuia şi dorinţa nestăpânită de a şi-l însuşi. Ea este un viciu capital.
2554. Creştinul combate invidia prin bunăvoinţă, umilinţă şi abandonare în grija Providenţei lui Dumnezeu.
2555. Creştinii "şi-au răstignit trupul cu patimile şi poftele lui" (Gal 5, 24); sunt călăuziţi de Duhul şi urmează dorinţele Duhului.
2556. Detaşarea de bogăţii este necesară pentru a intra în Împărăţia cerurilor. "Fericiţi cei săraci în spirit!"
2557. Adevărata dorinţă a omului este: "Vreau să-l văd pe Dumnezeu". Setea de Dumnezeu e potolită de apa vieţii veşnice279.
Note