Articolul 5
Moralitatea pasiunilor
1762. Persoana umană se îndreaptă spre fericire prin actele sale deliberate: pasiunile sau sentimentele pe care le încearcă pot să predispună sau să contribuie la aceasta.
I. Pasiunile
1763. Termenul de "pasiuni" aparţine patrimoniului creştin. Prin sentimente sau pasiuni se înţeleg emoţiile sau mişcările sensibilităţii care înclină spre a acţiona sau a nu acţiona ţinând seama de ceea ce este simţit sau imaginat ca bun sau ca rău.
1764. Pasiunile sunt componente naturale ale psihicului uman, ele constituie locul de trecere şi asigură legătura între viaţa sensibilă şi viaţa spiritului. Cristos Domnul desemnează inima omului ca izvorul din care se naşte mişcarea pasiunilor40.
1765. Pasiunile sunt numeroase. Pasiunea fundamentală este iubirea provocată de atracţia binelui. Iubirea determină dorinţa binelui absent şi speranţa de a-l obţine. Această mişcare se încheie în plăcerea şi în bucuria binelui posedat. Teama de rău cauzează ura, aversiunea şi frica faţă de răul care vine. Această mişcare se încheie în tristeţea răului prezent sau în mânia care i se opune.
1766. "A iubi înseamnă a vrea binele cuiva41". Toate celelalte afecţiuni îşi au izvorul în această mişcare originară a inimii omului către bine. Nu este iubit decât binele42. "Pasiunile sunt rele dacă iubirea este rea şi bune dacă iubirea este bună43".
II. Pasiunile şi viaţa morală
1767. În sine, pasiunile nu sunt nici bune, nici rele. Ele nu primesc o calitate morală decât în măsura în care depind efectiv de raţiune şi de voinţă. Pasiunile sunt numite voluntare "fie pentru că sunt comandate de voinţă, fie pentru că voinţa nu li se opune44". Reglarea pasiunilor de către raţiune e proprie perfecţiunii binelui moral sau uman45.
1768. Nu marile sentimente hotărăsc moralitatea sau sfinţenia persoanelor; ele sunt rezervorul inepuizabil de imagini şi afecte în care se exprimă viaţa morală. Pasiunile sunt bune din punct de vedere moral când contribuie la o acţiune bună şi rele în caz contrar. Voinţa dreaptă orientează spre bine şi spre fericire mişcările sensibile pe care şi le asumă; voinţa rea cedează pasiunilor dezordonate şi le intensifică. Emoţiile şi sentimentele pot fi asumate în virtuţi sau pervertite în vicii.
1769. În viaţa creştină, Duhul Sfânt însuşi îşi împlineşte lucrarea mobilizând întreaga fiinţă împreună cu durerile, temerile şi tristeţile ei, aşa cum se vede în Agonia şi Pătimirea Domnului. În Cristos, sentimentele umane îşi pot dobândi desăvârşirea în iubirea şi fericirea divină.
1770. Desăvârşirea morală este ca omul să nu fie îndemnat spre bine numai de voinţă, ci şi pe apetitul său sensibil, după cum spune psalmul: "Inima mea şi trupul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeul cel viu" (Ps 84, 3).
PE SCURT
1771. Termenul de "pasiuni" desemnează afectele sau sentimentele. Prin emoţiile sale, omul presimte binele şi bănuieşte răul.
1772. Pasiunile principale sunt iubirea şi ura, dorinţa şi frica, bucuria, tristeţea şi mânia.
1773. În pasiuni, ca mişcări ale sensibilităţii, nu există nici bine, nici rău moral. Dar după cum depind sau nu de raţiune şi voinţă, există în ele bine sau rău moral.
1774. Emoţiile şi sentimentele pot fi asumate în virtuţi, sau pervertite în vicii.
1775. Desăvârşirea binelui moral este ca omul să nu fie mişcat spre bine numai de voinţă, ci şi de "inima" sa.
Note
40Cf. Mc 7, 21.
41Sf. Toma Aq., S. Th. 1-2, 26, 4.
42Cf. Sf. Augustin, Trin. 8, 3, 4.
43Sf. Augustin, Civ. 14, 7.
44Sf Toma Aq., S. Th. 1-2, 24, 1.
45Cf. Sf. Toma Aq., S. Th. 1-2. 24, 3.