Articolul 4
Moralitatea actelor umane
1749. Libertatea face din om un subiect moral. Când se comportă în mod liber, se poate spune că omul este părintele faptelor sale. Actele umane, adică liber alese ca urmare a unei judecăţi a conştiinţei, sunt calificabile din punct de vedere moral. Ele sunt bune sau rele.
I. Izvoarele moralităţii
1750. Moralitatea actelor umane depinde:
- de obiectul ales;
- de scopul urmărit sau de intenţie;
- de împrejurările acţiunii.
Obiectul, intenţia şi împrejurările alcătuiesc "izvoarele", sau elementele constitutive, ale moralităţii actelor umane.
1751. Obiectul ales este un bine spre care se îndreaptă voinţa, în mod deliberat. El este materia actului uman. Obiectul ales specifică din punct de vedere moral actul voinţei, după cum raţiunea îl recunoaşte şi îl consideră conform sau nu cu adevăratul bine. Normele obiective ale moralităţii enunţă ordinea raţională a binelui şi răului, atestată de conştinţă.
1752. Faţă de obiect, intenţia este pusă de către subiectul care acţionează. Pentru că ea este izvorul voluntar al acţiunii şi o determină prin scop, intenţia este un element esenţial în calificarea morală a acţiunii. Scopul este termenul prim al intenţiei şi desemnează ţelul urmărit în acţiune. Intenţia este o mişcare a voinţei spre scop; ea priveşte capătul acţiunii. Ea este orientarea spre binele aşteptat de la acţiunea întreprinsă. Ea nu se limitează la direcţia acţiunilor noastre personale, ci poate orândui spre acelaşi scop acţiuni multiple; ea poate orienta întreaga viaţă spre scopul ultim. De exemplu, un serviciu făcut are ca scop ajutorarea aproapelui, dar poate fi inspirat în acelaşi timp de iubirea lui Dumnezeu ca scop ultim al tuturor faptelor noastre. Aceeaşi acţiune poate fi inspirată şi de mai multe intenţii, ca aceea de a face un serviciu pentru a obţine o favoare sau pentru a se făli cu el.
1753. O intenţie bună (de exemplu, ajutorarea aproapelui) nu face bun şi nici drept un comportament în sine incorect (ca minciuna şi bârfa). Scopul nu scuză mijloacele. Astfel, nu se poate justifica osândirea unui nevinovat ca mijloc legitim de a salva poporul. Dimpotrivă, prezenţa unei intenţii rele (cum ar fi slava deşartă) face să fie rău un act care, în sine, poate fi bun (cum ar fi pomana)38.
1754. Împrejurările, inclusiv urmările lor, sunt elementele secundare ale unui act moral. Ele contribuie la sporirea sau la micşorarea bunătăţii sau răutăţii morale a actelor umane (de exemplu, cuantumul unui furt). Ele pot şi să scadă sau să sporească răspunderea autorului (comportarea într-un anumit fel de frica morţii). Împrejurările nu pot în sine să modifice calitatea morală a actelor înseşi; ele nu pot face nici bună, nici dreaptă o acţiune rea în sine.
II. Actele bune şi actele rele
1755. Actul bun din punct de vedere moral presupune simultan bunătatea obiectului, a scopului şi a împrejurărilor. Un scop rău alterează acţiunea, chiar dacă obiectul ei este bun în sine (cum ar fi rugăciunea şi postul "pentru a fi văzuţi de oameni": (Mt 6, 5)
Obiectul alegerii poate singur să vicieze o întreagă acţiune. Există comportamente concrete – cum ar fi desfrânarea – a căror alegere este întotdeauna greşită, pentru că această alegere a lor presupune o dezordine a voinţei, adică un rău moral.
1756. Aşadar, este greşit să se judece moralitatea actelor umane luând în considerare numai intenţia care le inspiră, sau împrejurările (mediu, presiune socială, constrângere sau necesitatea de a acţiona etc.) care constituie cadrul lor. Există acte care prin sine şi în sine, independent de împrejurări şi intenţii, sunt întotdeauna nepermise din cauza obiectului lor: astfel sunt blasfemia şi sperjurul, omuciderea şi adulterul. Nu este permis să se facă răul ca să rezulte un bine.
PE SCURT
1757. Obiectul, intenţia şi împrejurările sunt cele trei "izvoare" ale moralităţii actelor umane.
1758. Obiectul ales specifică din punct de vedere moral actul voinţei după cum raţiunea îl recunoaşte şi îl consideră bun sau rău.
1759. "Nu se poate justifica o faptă rea făcută cu o intenţie bună39". Scopul nu scuză mijloacele.
1760. Actul moral bun presupune simultan bunătatea obiectului, a scopului şi a împrejurărilor.
1761. Există comportamente concrete a căror alegere este întotdeauna greşită pentru că această alegere a lor presupune o dezordine a voinţei, adică un rău moral. Nu este permis să se facă răul ca să rezulte un bine.
Note
38Cf. Mt 6, 2-4
39Sf. Toma Aq., Dec. praec. 6.