. Foarte curând, uzanţa liturgică a încheiat Rugăciunea Domnului cu o doxologie. În Didahé: "Căci a Ta este puterea şi mărirea în veci3." Constituţiile apostolice adaugă la început "împărăţia4", şi aceasta este formula păstrată până în zilele noastre în rugăciunea ecumenică. Tradiţia bizantină adaugă după "mărirea" "a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh". Liturghierul roman dezvoltă ultima cerere5. în perspectiva explicită a "aşteptării speranţei fericite" (Tit 2, 13) şi a venirii Domnului nostru Isus Cristos, apoi vine aclamaţia adunării, ce reia doxologia din Constituţiile apostolice.
Articolul 1
"Rezumatul întregii Evanghelii"