Catehismul Bisericii Catolice

Partea a patra: Rugăciunea creştină


Secţiunea a doua:

Rugăciunea Domnului: "Tatăl nostru!"


2759. "Într-o zi, Isus se afla într-un loc şi se ruga. Când a isprăvit, unul dintre învăţăcei i-a cerut: ‘Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, aşa cum Ioan i-a învăţat pe ucenicii lui’ " (Lc 11, 1). Drept răspuns la această cerere, Domnul încredinţează ucenicilor săi şi Bisericii sale rugăciunea creştină fundamentală. Sfântul Luca dă un text scurt al ei (cu cinci cereri)1, iar Sfântul Matei, o versiune mai dezvoltată (cu şapte cereri)2. Tradiţia liturgică a Bisericii foloseşte textul Sfântului Matei (Mt 6, 9-13):

Tatăl nostru care eşti în ceruri,

sfinţească-se Numele tău,

vie Împărăţia ta,

facă-se Voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi

şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri,

şi nu ne duce pe noi în ispită,

ci ne mântuieşte de cel Rău.

2760. Foarte curând, uzanţa liturgică a încheiat Rugăciunea Domnului cu o doxologie. În Didahé: "Căci a Ta este puterea şi mărirea în veci3." Constituţiile apostolice adaugă la început "împărăţia4", şi aceasta este formula păstrată până în zilele noastre în rugăciunea ecumenică. Tradiţia bizantină adaugă după "mărirea" "a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh". Liturghierul roman dezvoltă ultima cerere5. în perspectiva explicită a "aşteptării speranţei fericite" (Tit 2, 13) şi a venirii Domnului nostru Isus Cristos, apoi vine aclamaţia adunării, ce reia doxologia din Constituţiile apostolice.

Articolul 1
"Rezumatul întregii Evanghelii"


2761. Rugăciunea domnească este într-adevăr rezumatul întregii Evanghelii6. "Când Domnul ne-a încredinţat această formă de rugăciune, El a adăugat: ‘Cereţi şi vi se va da’ (Lc 11, 9). Fiecare poate deci îndrepta către cer felurite rugăciuni, după nevoile sale, dar începând întotdeauna prin Rugăciunea Domnului: aceasta rămâne rugăciunea fundamentală7."


I. În centrul Scripturilor

2762. După ce a arătat în ce fel Psalmii sunt hrana principală a rugăciunii creştine şi cum se împletesc ei în cererile din "Tatăl nostru", Sfântul Augustin conchide:

Parcurgeţi toate rugăciunile care se află în Scripturi şi nu cred că aţi putea găsi în ele ceva ce să nu fie cuprins în Rugăciunea domnească8.

2763. Toate Scripturile (Legea, Profeţii şi Psalmii) se împlinesc în Cristos9. Evanghelia este tocmai această "Veste bună". Prima ei vestire este rezumată de către Sfântul Matei în Cuvântarea de pe Munte10. Ori, rugăciunea către Tatăl nostru se află în centrul aceste vestiri, În acest context se luminează fiecare cerere din rugăciunea lăsată de Domnul:

Rugăciunea domnească este cea mai desăvârşită dintre rugăciuni (...). În ea nu numai că cerem ceea ce putem dori cu dreptate, dar şi în ordinea în care se cuvine să dorim. Astfel, această rugăciune nu numai că ne învaţă să cerem, dar ne şi modelează întreaga afectivitate11.

2764. Cuvântarea de pe Munte este învăţătură de viaţă, "Tatăl nostru" este rugăciune, dar şi într-una şi în cealaltă Duhul Domnului dă o formă nouă dorinţelor noastre, pornirilor lăuntrice care ne însufleţesc viaţa. Isus ne învaţă această viaţă nouă prin cuvintele sale şi ne învaţă să o cerem prin rugăciune. De corectitudinea rugăciunii noastre va depinde aceea a vieţii noastre în El.


II. "Rugăciunea Domnului"

2765. Expresia tradiţională "Rugăciunea domnească" (adică "Rugăciunea Domnului") înseamnă că rugăciunea către Tatăl nostru ne este învăţată şi dăruită de Domnul Isus. Această rugăciune care ne vine de la Isus este cu adevărat unică: ea este "a Domnului". Pe de o parte, într-adevăr, prin cuvintele acestei rugăciuni, Fiul unul-născut ne dă cuvintele pe care i le-a dat Tatăl12: El este Maestrul rugăciunii noastre. Pe de altă parte, fiind Cuvântul întrupat, El cunoaşte în inima lui de om nevoile fraţilor şi surorilor lui omeneşti şi ni le dezvăluie şi nouă: El este Modelul rugăciunii noastre.

2766. Dar Isus nu ne lasă o formulă pe care să o repetăm în mod automat13. Ca pentru orice rugăciune vocală, cel care îi învaţă pe fiii lui Dumnezeu să se roage Tatălui lor este Duhul Sfânt, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Isus ne dă nu numai cuvintele rugăciunii noastre filiale, ci ne dă în acelaşi timp şi Duhul prin care ele devin în noi "duh şi viaţă" *(In 6, 63). Mai mult: dovada şi putinţa rugăciunii noastre filiale este că Tatăl "l-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului său, care strigă: ‘Abba, Tată!’ " (gal 4, 6). De vreme ce rugăciunea noastră ne tălmăceşte dorinţele la Dumnezeu, tot Tatăl, "Cel care cercetează inimile", este cel "care ştie dorinţa Duhului şi ştie că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu" (Rom 8, 27). Rugăciunea către Tatăl nostru se inserează în tainica misiune a Fiului şi a Duhului Sfânt.


III. Rugăciunea Bisericii

2767. Darul acesta de nedespărţit – cuvintele Domnului şi Duhul Sfânt care le dă viaţă în inimile credincioşilor – a fost primit şi trăit de Biserică încă de la originile ei. Primele comunităţi se roagă Rugăciunea Domnului "de trei ori pe zi14", în locul celor "Optsprezece binecuvântări" în uz în pietatea iudaică.

2768. După Tradiţia apostolică, Rugăciunea Domnului este înrădăcinată esenţialmente în rugăciunea liturgică.

Domnul ne învaţă să ne facem rugăciunile în comun pentru toţi fraţii noştri. Căci El nu spune "Tatăl meu" care eşti în ceruri, ci "Tatăl nostru", pentru ca rugăciunea noastră să fie, într-un cuget, pentru tot Trupul Bisericii15.

În toate tradiţiile liturgice, Rugăciunea Domnului este o parte integrantă a Orelor mari ale Oficiului divin. Dar caracterul său eclesial se vădeşte cel mai bine în cele trei sacramente ale iniţierii creştine:

2769. În Botez şi în Mir, încredinţarea (traditio) Rugăciunii Domnului semnifică noua naştere la viaţa dumnezeiască. De vreme ce rugăciunea creştină constă în a-i vorbi lui Dumnezeu cu însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, cei care sunt "zămisliţi din nou prin Cuvântul Dumnezeului celui viu" (1 Pt 1, 23) învaţă să-l invoce pe Tatăl lor prin unicul Cuvânt pe care El îl ascultă întotdeauna. Iar ei pot de acum încolo să o facă, deoarece Pecetea ungerii Duhului Sfânt este pusă, de neşters, pe inima, pe urechile, pe buzele şi pe toată fiinţa lor de fii. De aceea majoritatea comentariilor patristice la "Tatăl nostru" sunt adresate catehumenilor şi neofiţilor. Când Biserica se roagă Rugăciunea Domnului, cel care se roagă şi dobândeşte milostivire este întotdeauna poporul "noilor născuţi16".

2770. În Liturgia euharistică Rugăciunea Domnului apare ca rugăciunea întregii Biserici. Acolo se dezvăluie înţelesul ei deplin şi eficacitatea ei. Plasată între Anaforă (rugăciunea euharistică) şi liturgia Împărtăşaniei, ea recapitulează pe de o parte toate cererile şi mijlocirile exprimate în desfăşurarea epiclezei şi, pe de altă parte, bate la poarta Ospăţului Împărăţiei, pe care Împărtăşania sacramentală îl anticipează.

2771. În Euharistie, rugăciunea Domnului manifestă şi caracterul eshatologic al cererilor ei. Ea este rugăciunea proprie "timpurilor de pe urmă", timpurilor mântuirii, care au început prin revărsarea Duhului Sfânt şi care se vor încheia cu Întoarcerea Domnului. Cererile către Tatăl nostru, spre deosebire de rugăciunile din Vechiul Legământ, se întemeiază pe misterul mântuirii realizat deja, o dată pentru totdeauna, în Cristos răstignit şi înviat.

2772. Din această credinţă neclintită ţâşneşte speranţa care însufleţeşte fiecare dintre cele şapte cereri. Aceste exprimă suspinele timpului de faţă, timp de răbdare şi de aşteptare, în care "ceea ce vom fi nu s-a vădit încă" (1 In 3, 2)17. Euharistia şi "Tatăl nostru" sunt îndreptate către venirea Domnului, "până când va veni!" (1 Cor 11, 26).

PE SCURT

2773. Ca răspuns la cererea ucenicilor săi ("Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!": Lc 11, 1), Isus le încredinţează rugăciunea creştină fundamentală "Tatăl nostru".

2774. "Rugăciunea domnească este într-adevăr rezumatul întregii Evanghelii18", "cea mai desăvârşită dintre rugăciuni19". Ea se află în centrul Scripturilor.

2775. Ea se numeşte "Rugăciunea domnească" pentru că ne vine de la Domnul Isus, Maestrul şi Modelul rugăciunii noastre.

2776. Rugăciunea domnească este rugăciunea Bisericii prin excelenţă. Ea face parte integrantă din Orele mari ale Oficiului divin şi din sacramentele iniţierii creştine: Botezul, Mirul şi Euharistia. Integrată în Liturghie, ea manifestă caracterul "eshatologic" al cererilor sale, în nădăjduirea Domnului, "până când va veni!" (1 Cor 11, 26).

Note

Pagina anterioară Pagina următoare