Catehismul Bisericii Catolice


Secţiunea a doua:


Mărturisirea de credinţă creştină
Simbolurile credinţei

PARAGRAFUL 3.
Biserica este una, sfântă, catolică şi apostolică



811. "Aceasta este Biserica unică a lui Cristos, pe care o mărturisim în Crez ca una, sfântă, catolică şi apostolică238". Aceste patru atribute, inseparabil legate între ele239, indică nişte trăsături esenţiale ale Bisericii şi ale misiunii ei. Biserica nu le are de la ea însăşi; Cristos este cel care, prin Duhul Sfânt, îi dă Bisericii sale să fie una, sfântă, catolică şi apostolică şi tot El o cheamă să realizeze fiecare din aceste caracteristici.

812. Numai credinţa poate recunoaşte că Biserica are aceste proprietăţi din izvorul ei divin. Dar manifestările lor istorice sunt semne ce vorbesc limpede şi raţiunii umane. "Biserica, aminteşte Conciliul Vatican I, datorită sfinţeniei sale preaînalte, a unităţii sale catolice, a stabilităţii sale neînvinse, este ea însăşi un mare şi perpetuu motiv de credibilitate şi o dovadă incontestabilă a misiunii sale divine240".


I. Biserica este una

"Misterul sacru al Unităţii Bisericii241"

813. Biserica este una datorită izvorului său: "Supremul model şi principiul acestui mister este unitatea, în Treimea persoanelor, a unicului Dumnezeu Tatăl şi Fiul în Duhul Sfânt242". Biserica este una prin Întemeietorul său: "Căci Fiul întrupat i-a împăcat pe toţi oamenii cu Dumnezeu prin Crucea sa şi a restabilit unitatea tuturor într-un singur popor şi într-un singur trup243". Biserica este una prin "sufletul" său: "Duhul Sfânt care locuieşte în cei ce cred, care umple şi conduce întreaga Biserică, înfăptuieşte acea minunată comuniune a credincioşilor şi îi uneşte atât de intim pe toţi în Cristos încât este Principiul unităţii Bisericii244". Deci, faptul de a fi una ţine de însăşi esenţa Bisericii:

Ce taină uimitoare! Există un singur Tată al universului, un singur Logos al universului şi, de asemenea, un singur Duh Sfânt, pretutindeni acelaşi; este şi o singură fecioară care a devenit mamă, şi îmi place să o numesc Biserica245.

814. De la început, această Biserică "una" se prezintă totuşi cu o mare diversitate ce provine atât din varietatea darurilor lui Dumnezeu cât şi din multitudinea persoanelor care le primesc. În unitatea Poporului lui Dumnezeu sunt adunate diversităţile popoarelor şi culturilor. Între membrii Bisericii există o diversitate de daruri, funcţii, stări şi moduri de viaţă; "în comuniunea eclezială există în mod legitim Biserici particulare, înzestrate cu tradiţii proprii246". Marea bogăţie a acestei diversităţi nu se opune unităţii Bisericii. Totuşi, păcatul şi greutatea consecinţelor sale ameninţă fără încetare darul unităţii. De aceea apostolul trebuie să îndemne la a "păstra unitatea Duhului prin legătura păcii" (Ef 4, 3).

815. Care sunt aceste legături ale unităţii? "Deasupra tuturor se află dragostea, care este legătura desăvârşirii" (Col 3, 14). Dar unitatea Bisericii peregrine este asigurată şi prin legăturile vizibile ale comuniunii:

816. "Biserica unică a lui Cristos" este aceea pe care "Mântuitorul nostru, după învierea sa, a încredinţat-o lui Petru pentru a o păstori, dându-i acestuia şi celorlalţi apostoli misiunea de a o răspândi şi călăuzi (...). Această Biserică, orânduită şi organizată în această lume ca societate, subzistă în Biserica Catolică, cârmuită de succesorul lui Petru şi de episcopii în comuniune cu el248":

Decretul despre Ecumenism al Conciliului Vatican II explicitează: "Numai prin Biserica catolică a lui Cristos, care este instrumentul general de mântuire, poate fi dobândită toată plinătatea mijloacelor de mântuire. Credinţa noastră este că Domnul a încredinţat numai Colegiului apostolic în frunte cu Petru toate bogăţiile Noului Legământ, pentru a constitui pe pământ Trupul unic al lui Cristos, căruia trebuie să-i fie pe deplin încorporaţi toţi aceia care aparţin deja, în vreun fel, Poporului lui Dumnezeu249".

Rănile unităţii

817. De fapt, "în această Biserică unică şi unitară a lui Dumnezeu au apărut încă de la începuturi anumite sciziuni pe care Apostolul le condamnă cu asprime; în secolele următoare s-au ivit dezbinări mai mari, iar comunităţi considerabile ca număr s-au despărţit de comuniunea deplină a Bisericii catolice, uneori nu fără vina unor oameni de ambele părţi250". Rupturile ce rănesc unitatea Trupului lui Cristos (erezia, apostazia şi schisma251) nu se fac fără păcatele oamenilor:

Ubi peccata sunt, ibi est multitudo, ibi schismata, ibi haereses, ibi discussiones. Ubi autem virtus, ibi singularitas, ibi unio, ex quo omnium credentium erat cor unum et anima una. - Acolo unde sunt păcate, sunt şi multiplicitate, schisme, erezii, conflicte; dar acolo unde este virtute, este şi unitate, unire, prin care toţi credincioşii erau un trup şi un suflet252.

818. Cei care se nasc astăzi în comunităţi apărute din asemenea rupturi "şi care trăiesc credinţa în Cristos, nu pot fi acuzaţi de păcatul despărţirii, iar Biserica catolică îi îmbrăţişează cu respect şi iubire frăţească (...). Îndreptăţiţi prin credinţa primită la Botez, sunt încorporaţi lui Cristos şi de aceea poartă pe drept numele de creştini, iar fiii Bisericii catolice îi recunosc pe bună dreptate ca fraţi în Domnul253".

819. În plus, "multe elemente de sfinţire şi de adevăr254" există în afara limitelor vizibile ale Bisericii catolice: "cuvântul scris al lui Dumnezeu, viaţa harului, credinţa, speranţa şi iubirea, alte daruri interioare ale Duhului Sfânt şi alte elemente vizibile255". Duhul lui Cristos se foloseşte de aceste Biserici şi comunităţi ecleziale ca mijloace de mântuire a căror forţă vine din plinătatea harului şi adevărului pe care Cristos a încredinţat-o Bisericii catolice. Toate aceste bunuri provin de la Cristos şi conduc la El256 şi cheamă de la sine "unitatea catolică257".

Spre unitate

820. "Cristos a dăruit de la început Bisericii sale" unitatea. "Noi credem că ea dăinuie în Biserica catolică fără a se putea pierde şi sperăm că va creşte din zi în zi până la sfârşitul veacurilor258". Cristos dăruieşte întotdeauna Bisericii sale darul unităţii, dar Biserica trebuie întotdeauna să se roage şi să lucreze pentru a menţine, a întări şi a desăvârşi unitatea pe care Cristos o doreşte pentru ea. De aceea, Isus s-a rugat El însuşi în ceasul pătimirii sale, şi nu încetează să se roage Tatălui pentru unitatea ucenicilor săi: "... Ca toţi să fie una. După cum Tu, Tată, eşti în mine şi Eu în tine, şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis" (In 17, 21). Dorinţa de a regăsi unitatea tuturor creştinilor este un dar al lui Cristos şi o chemare a Duhului Sfânt259.

821. Pentru a răspunde în mod adecvat la aceasta, este nevoie de: