Catehismul de la Baltimore


Lecţia 16: Despre darurile şi despre roadele Sfântului Spirit


176. Î: Care sunt efectele Confirmării ?

R: Efectele Confirmării sunt: o creştere a graţiei sfinţitoare, întărirea credinţei şi darurile Sfântului Spirit.

"Creştere" deoarece trebuie să fim în stare de graţie, adică să avem deja graţia sfinţitoare în sufletul nostru atunci când primim Confirmarea. "Întărire", astfel încât să nu avem îndoială asupra învăţăturilor pe care le credem.

177. Î: Care sunt darurile Sfântului Spirit ?

R: Darurile Sfântului Spirit sunt înţelepciunea, înţelegerea, bunul sfat, tăria, cunoaşterea, pietatea şi frica de Domnul.

178. Î: De ce primim darul fricii de Domnul ?

R: Primim darul fricii de Domnul ca să ne umplem de teamă faţă de păcat.

În baza bunătăţii lui Dumnezeu şi a pedepsei pe care El o poate aplica.

179. Î: De ce primim darul pietăţii ?

R: Primim darul pietăţii pentru a ne face să Îl iubim pe Dumnezeu ca pe un Tată şi să Îl ascultăm întrucât Îl iubim.

180. Î: Pentru ce primim darul cunoaşterii ?

R: Primim darul cunoaşterii pentru a fi capabili să descoperim voinţa lui Dumnezeu în toate lucrurile.

181. Î: De ce primim darul tăriei ?

R: Primim darul tăriei pentru a ne face mai puternici în a face voia lui Dumnezeu în toate lucrurile pe care le facem.

Unii cunosc voia lui Dumnezeu: ei ştiu ceea ce ar trebui să facă. Dar nu au curajul de a urma ceea ce conştiinţa le dictează. Spre exemplu, o persoană se află într-o rea tovărăşie: darul cunoaşterii îl învaţă că ar trebui să renunţe la acea tovărăşie; dar darul tăriei este acela care o face capabilă să facă ceea ce conştiinţa îi arată că este corect.

182. Î: De ce primim darul bunului sfat ?

R: Primim darul bunului sfat pentru a ne avertiza asupra decepţiilor diavolului şi asupra pericolelor pentru mântuire.

Diavolul este mult mai inteligent decât suntem noi şi are mult mai multă experienţă, fiind printre oamenii lumii chiar din vremea lui Adam - aproximativ 6000 de ani. Deci, el ar putea foarte uşor să ne păcălească şi să ne învingă dacă Dumnezeu Însuşi, prin darul bunului sfat, nu ne-ar face capabili să descoperim capcanele lui şi să vedem felul în care complotează. Când, uneori, suntem ispitiţi, conştiinţa noastră ne avertizează şi, dacă urmăm acel avertisment, vom scăpa de păcat. Bunul sfat ne spune nouă când persoane sau locuri sunt periculoase pentru mântuirea noastră.

183. Î: De ce primim darul înţelegerii ?

R: Primim darul înţelegerii pentru a cunoaşte cu mai multă claritate misterele credinţei.

"Mistere", adică adevăruri pe care nu le-am putea cunoaşte niciodată prin raţiune, ci numai prin învăţătura lui Dumnezeu. Darul înţelegerii este acela care ne face capabili să cunoaştem mai bine ce înseamnă învăţătura Sa. Astfel, Apostolii au auzit şi au cunoscut ceea ce Domnul nostru i-a învăţat, dar nu au înţeles pe deplin întreaga semnificaţie până ce Sfântul Spirit nu a venit.

184. Î: De ce primim darul înţelepciunii ?

R: Primim darul înţelepciunii pentru a avea înclinaţie spre lucrurile lui Dumnezeu şi pentru a ne conduce întreaga viaţă şi toate acţiunile noastre spre onoarea şi gloria Sa.

"Înclinaţie": tendinţă sau dorinţă pentru ceva.

185. Î: Care sunt fericirile ?

R: Fericirile sunt:
  1. Fericiţi cei săraci cu spiritul, că a lor este împărăţiea Cerului
  2. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
  3. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
  4. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
  5. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
  6. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
  7. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
  8. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
Fericirile sunt o parte a unei predici pe care Domnul nostru, odată, a ţinut-o poporului pe Munte (Matei, cap 5). Când Domnul nostru dorea să predice, evreii nu întotdeauna Îl lăsau să intre în sinagogile sau casele lor de întâlnire, astfel încât El predica oamenilor în aer liber. Uneori stătea într-o barcă aproape de mal, uneori pe un mic deal, cu oamenii stând sau şezând lângă El. V-aţi gândit vreodată cum aţi fi făcut dacă trăiaţi în acea vreme şi eraţi acolo când predica Domnul? Cât aţi fi fost de nerăbdători să dobândiţi un loc cât mai aproape de El? Cum v-aţi fi croit drum prin mulţime ca să ascultaţi fiecare cuvânt? De ce, atunci, uneori sunteţi atât de neatenţi la biserică sau la cateheză, când cuvintele Domnului nostru sunt repetate pentru voi? Domnul a instituit o Biserică ce este uneori numită, după cum ştim, "împărăţia Cerurilor". În această predică El ne dezvăluie condiţiile pentru a fi supuşi buni ai împărăţiei Sale. Cu alte cuvinte, El ne arată viruţile pe care ar trebui să le practicăm pentru a fi copiii buni ai Bisericii. El ne spune ce recompensă vom avea practicând aceste virtuţi şi ducând o viaţă sfântă: mai exact, graţia şi binecuvântarea lui Dumnezeu în această lume şi glorie nepieritoare în Cer.

"Săraci cu spiritul". Cineva este sărac cu spiritul dacă nu îşi leagă inima de bogăţiile şi bunurile acestei lumi în aşa fel încât să fie gata să Îl jignească pe Dumnezeu pentru a le poseda sau să se împartă pentru ele. Deci, cineva care nu ar avea niciun ban, dar care ar face orice ca să îi aibă, ar fi sărac, dar nu sărac cu spiritul. Prin urmare, nu ar fi printre cei pe care Domnul nostru îi numeşte fericiţi. Dacă suntem săraci şi vrem să fim săraci şi cu spiritul, trebuie să ne mulţumim cu ce este al nostru, cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu şi nicicând să ne ne plângem împotriva Sa. Oricât am fi de săraci, de mizerabili sau de supăraţi, noi am putea sta încă mult mai rău, din moment ce vedem că există alţi oameni în condiţie mult mai proastă decât a noastră. Noi nu îndurăm fiecare specie de mizerie, ci numai pe aceasta sau pe aceea: dacă celelalte ar fi adăugate, cu cât ar fi mai rea condiţia noastră! Cea mai mare mizerie posibilă este aceea de te afla în stare de păcat. Dacă suntem săraci şi suntem în stare de păcat, atunci condiţia noastră este, cu adevărat, demnă de toată mila. Dar o milă care nu ne poate consola. Dimpotrivă, dacă suntem virtuoşi în sărăcia noastră, ducându-ne încercările cu răbdare şi cu resemnare din iubire de Dumnezeu, avem cea mai mare comoară a graţiei Sale şi asigurarea fericirii viitoare. Dimpotrivă, dacă cineva este foarte bogat şi oferă liber şi din toată inima săracilor şi face lucrări de caritate, fiind gata să părăsească lumea bogaţilor decât să Îl jignească pe Dumnezeu, un astfel de om este sărac cu spiritul şi poate fi numit fericit. Este o mare greşeală să ne riscăm sufletele pentru acele lucruri pe care va trebui să le lăsăm altora la moartea noastră. Uneori, cei care lasă cele mai mari moşteniri sunt cel mai repede uitaţi şi amintiţi cu aversiune, fiindcă banii sau proprietăţile transmise prin succesiune dau naştere la numeroase procese, certuri şi invidii între rude, devenind astfel un adevărat blestem pentru acea familie ai cărei membri ajung să se urască unii pe alţii pornind de la acestea. Se mai poate întâmpla ca moştenitorii să se bucure în mod nesocotit şi să risipească nebuneşte averea pe care mortul, în timp ce trăia, s-a străduit atât de mult să o adune, în vreme ce acum el poate că se află în Iad pentru păcatele făcute ca să o apere. Dar nu numai atât: cât de mulţi copii au suferit ruina prin averea lăsată lor de părinţi! În loc să o folosească pentru scopuri bune, ei au făcut din ea mijloace pentru păcate: adesea şi-au pierdut credinţa şi sufletele datorită ei şi, în ingratitudinea lor, nu oferă niciodată o rugăciune, nici vreun alt fel de uşurare pentru sufletul acelui părinte care, în grija sa de a le lăsa lor tot, nu a lăsat nimic din iubire faţă de Biserică sau cei săraci. Cu certitudine, este cea mai mare nebunie să ne legăm inimile de ceva care nu ne este de niciun folos după moarte. Când cineva moare, oamenii întreabă "ce avere a lăsat acesta în urmă?". Dar Dumnezeu şi îngerii întreabă "ce merite a trimis acesta înaintea sa?".

"Vor moşteni pământul", adică ţara făgăduită sau ţara sfântă, care a fost o prefigurare a Bisericii. Prin urmare, acest lucru înseamnă că cei blânzi vor fi adevăraţii membri ai Bisericii Domnului nostru aici pe pământ şi apoi în Cer, fiind iubiţi de toţi.

"Cei ce plâng": suferinţa este bună pentru noi dacă o purtăm cu răbdare. Ea ne face mai asemănători Domnului nostru.

"Dreptate", adică toate felurile de virtuţi. "Se vor sătura" cu bunătate şi graţie. Cu alte cuvinte, dacă cerem şi vrem cu adevărat să devenim virtuoşi, vom deveni astfel. Sf Iosif este numit în Sfânta Scriptură "om drept" pentru a ne arăta că el a practicat toate virtuţile.

Dacă suntem "milostivi" cu alţii, Dumnezeu va fi milostiv cu noi.

"Curaţi cu inima", adică puri în gânduri, cuvinte, voinţă şi înfăţişare.

"Făcătorii de pace": dacă oamenii care fac pace şi pun sfârşit certurilor sunt numiţi copiii lui Dumnezeu, aceia care, dimpotrivă, încearcă să stârnească dispute ar trebui numiţi copiii diavolului. Niciodată nu spune lucrurile rele pe care le auzi despre alţii, mai ales aceluia despre care s-au spus. Este un lucru demn de dispreţ şi, de asemenea, un păcat. Dacă nu ai nimic bun de spus despre cineva, fii tăcut, în afară de cazul în care datoria ta te obligă să vorbeşti. Nu fi niciodată un copil al diavolului prin stimularea geloziei, urii sau răzbunării în cineva, ci, dimpotrivă, răspândeşte pacea ori de câte ori poţi şi fii unul dintre copiii lui Dumnezeu.

"Cei prigoniţi": Când eşti rău tratat din cauza pietăţii sau religiei tale, aminteşte-ţi că eşti asemenea martirilor credinţei tale, suferind pentru virtute şi pentru adevăr şi că îţi vei primi răsplata.

186. Î: Care sunt cele douăsprezece roade ale Spiritului Sfânt ?

R: Cele douăsprezece roade ale Spiritului Sfânt sunt: iubirea, veselia, pacea, stăruinţa, facerea de bine, bunătatea, îndelunga răbdare, blândeţea, credinţa, modestia, înfrânarea şi castitatea.

"Roade", adică lucruri care cresc din darurile Spiritului Sfânt. "Iubirea" faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. "Pacea" cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu noi înşine. Cu Dumnezeu, fiindcă suntem prietenii Săi. Cu oamenii, fiindcă ne purtăm drept cu toţi şi suntem amabili cu toţi. Cu noi înşine, fiindcă avem o conştiinţă bună care nu ne acuză de păcat. "Facerea de bine" este dispoziţia spre a face lucruri bune şi a arăta amabilitate. "Îndelunga răbdare" este din categoria stăruinţei. "Modestia, înfrânarea şi castitatea" se referă la puritatea în gândire, cuvinte, înfăţişare şi fapte.

Concordat cum originali




Capitolul anterior Capitolul următor